loader
Foto

Unora le place opera! „Boema”, un imn închinat vieţii, prieteniei şi dragostei

 TVR1 

Renumitul tenor Ramon Gener aduce lumea operei aproape de toate categoriile de public, pentru a arăta că nu e destinată elitelor, ci nouă tuturor. Sâmbătă, 11.02, ora 14.30, la TVR 1 urmărim seria inedită „Unora le place opera”.

 

Aflat la apogeul carierei, Puccini a compus acest imn închinat vieţii, prieteniei şi dragostei.

Urmărim episodul 4 - dedicat operei „Boema”, de Puccini - al seriei „Unora le place opera” („THIS IS OPERA, Spania-Germania, 2015) sâmbătă, 11 februarie, de la ora 14.30, la TVR 1.

(w882)

(w882)

Pentru a ilustra celebra operă, vom călători în boemul Paris şi vom intra în câteva dintre clădirile sale reprezentative, precum librăria Shakespeare & Co., care - în vremea sa de glorie - era un loc de întâlnire al scriitorilor în devenire şi servea, pentru unii dintre ei, chiar drept locuinţă.

(w882)

(w882)

(w882)

Vom pătrunde şi în cabaretul Au Lapin Agile, unde vom întâlni boemi contemporani şi vom asista la repetiţiile renumitei compoziţii a lui Puccini chiar în Opera din Paris, conduşi de tenorul Massimo Giordano. Şi, desigur, vom asculta una dintre cele mai frumoase arii compuse de Puccini, cea a Musettei, “Quando m’en vo”, un şlagăr care a trecut bariera timpului.

(w882)

(w882)

Ce au în comun vocea unei soprane şi sunetul unui motor Ferrari? Cum poate un skater să reproducă o bucată celebră din La Traviata doar cu câteva sticle de şampanie? Dar cum ar putea un fierar să explice sunetul stereofonic al lui Verdi? Descoperim în noua serie documentară „Unora le place opera”, pe care TVR 1 o propune telespectatorilor din 21 ianuarie, în fiecare sâmbătă, de la 14.30. Cu siguranţă, cei care vor privi acest documentar se vor îndrăgosti iremediabil de operă.

(w882)

(w882)

(w882)

(w882)

Divertisment plin de inovaţie ar putea fi definit acest format care ne oferă cheia înţelegerii şi bucuria trăirii celor mai cunoscute spectacole de operă din istorie! Seria documentară „Unora le place opera” (THIS IS OPERA, Spania-Germania, 2015) îmbarcă telespectatorii într-o călătorie de descoperire a secretelor din spatele fiecărei opere celebre. Celor care vor urmări documentarul în 30 de episoade le sunt oferite instrumentele pentru a se bucura de muzică într-un mod original. Este emoţie pură, încântarea de a cunoaşte starea fiecărui compozitor, pasiunea fiecărei poveşti universale şi unice în acelaşi timp.

 

#TVRfilm