loader
Foto

Documentarul ”Unora le place arta”, despre complexitatea emoțiilor, la TVR Cultural

 TVR Cultural 

Emoţiile reprezintă forţa motrice a omului. Dacă reuşim să aflăm de ce muzica, un tablou, un film sau o carte au puterea să ne emoţioneze şi să ne provoace tot felul de sentimente, vom afla mai multe despre noi înşine.

 

”Unora le place arta” (This Is Art, Spania, 2018-2019) oferă cunoaştere, precizie, autenticitate şi pasiune; o călătorie în noi înşine, printre emoţiile şi frământările noastre. Documentarul a fost conceput cu scopul de a stârni emoții, dar și de a ne ajuta să explorăm un nou teritoriu al cunoașterii.

Arta nu există fără privitor, iar noi am fi cu siguranță mai săraci sufletește fără ea. Gazda acestui program, Ramon Gener, ne poartă prin istoria artei analizând emoțiile și sentimentele prin intermediul creațiilor picturale sau sculpturale.

Dramaturgul Publius Terentius Afer spunea „Sunt om, nimic din ce este omenesc nu-mi este străin,” expresie pe care o folosim uneori cu vanitate, crezând că știm totul despre natura umană, dar alteori cu smerenie, admițând slăbiciunea firii omenești și faptul că omul este supus greșelilor.

În seria ”Unora le place arta” descoperim  o varietate largă de trăiri, de la vanitate și rebeliune, la melancolie, solitudine și nebunie, la durere și gelozie, vină, frică, rușine, dar și curaj, curiozitate, inspirație, dorință, extaz, iubire, bucurie, credință, empatie.

Sâmbătă, 8 februarie, de la ora 20:00, la TVR Cultural vedem două episoade despre invidie și obsesie, trăiri pe care le regăsim reflectate în opere de artă sau în viețile marilor artiști.

Foto:Pixabay - Happy Holi Festival/ Atish_Lowanshi

 

#TVRfilm