În a doua zi de Paști, luni, 13 aprilie, TVR INFO difuzează ultimele două episoade ale seriei „Mânăstiri din Europa”. O călătorie impresionantă între izolare, credință și patrimoniu spiritual european. De la ora 11:00 urmărim „Mănăstiri de la capătul lumii”, iar de la 15:00, episodul final, „Mănăstiri și amintiri”.
Seria documentară „Mânăstiri din Europa” („Monasteres d'Europe”, Franţa, 2019) ajunge la final luni, 13 aprilie, când TVR INFO programează ultimele două episoade ale acestei incursiuni fascinante în lumea monahală.
De la ora 11:00, episodul al patrulea, „Mănăstiri de la capătul lumii”, aduce în prim-plan locuri izolate, unde viața spirituală se trăiește departe de agitația cotidiană. Adesea, monahii aleg retragerea totală, mergând până la cele mai îndepărtate colțuri ale Europei.
În Armenia, la mânăstirea Tatev, cocoțată pe culmile unui munte greu accesibil, trăiește un singur călugăr. În Franța, descoperim bijuteria arhitecturală din satul Saint-Guilhem-le-Désert, iar în Irlanda, liniștea mânăstirii cisterciene Mount Melleray din Lismore. Călătoria continuă în Rusia, la mânăstirea Iverski, situată pe o mică insulă între Moscova și Sankt Petersburg, unde este păstrată o copie a icoanei Maicii Domnului „Portărița”.
De la ora 15:00, episodul al cincilea - „Mănăstiri și amintiri” - încheie seria cu noi destinații încărcate de istorie și spiritualitate. Mânăstirea Mont Sainte Odile, fondată în secolul al VII-lea, impresionează atât prin trecutul său zbuciumat - inclusiv perioada Revoluției Franceze, când călugării au fost alungați – cât și prin patrimoniul artistic, între care se remarcă mozaicul dedicat victoriei aliaților împotriva nazismului.

Tot în acest episod descoperim abația benedictină din Göttweig, renumită pentru colecția sa impresionantă de aproximativ 32.000 de gravuri și pentru statuile Fecioarei Maria cu Pruncul, adevărate simboluri ale artei religioase europene.
De-a lungul întregii serii, realizatorii Jacques Debs și Marie Arnaud au încercat să răspundă unor întrebări esențiale: cum arată viața monahală în secolul XXI și ce îi determină pe tineri să renunțe la viața obișnuită pentru a se dedica spiritualității? Călătoria lor traversează Europa, din Irlanda până în Rusia și din Grecia până în Germania, dezvăluind comunități pentru care credința este mod de viață.

„Este o aventură cinematografică ce ne ajută să descoperim un trecut uneori uitat, un prezent neașteptat și care ne inspiră să înțelegem viziunea intimă și contemporană a călugărilor și călugărițelor asupra lumii”, spun realizatorii.
Multe dintre aceste mânăstiri sunt adevărate capodopere arhitecturale și adăpostesc comori păstrate cu grijă de-a lungul generațiilor. Le putem descoperi în episoadele finale ale seriei „Mânăstiri din Europa”, difuzate la TVR INFO, luni, 13 aprilie, de la ora 11.00 şi 15.00.

Seria „Mânăstiri din Europa” („Monasteres d'Europe”, Franţa, 2019) a fost difuzată în premieră la TVR INFO în aprilie 2025.
foto: via Selecţie Film TVR





