loader
Foto

„Trauma din patul conjugal”, un documentar despre violenţa domestică în România, exclusiv la TVR 1 | VIDEO

  TVR.RO  

În ţara noastră, la fiecare 30 de secunde o femeie este bătută, iar la fiecare 5 zile o victimă a violenței domestice moare. Şase astfel de femei au avut curajul să vorbească în faţa camerelor de luat vederi. Le-am cunoscut dramele joi, 5 octombrie, de la ora 21.00, într-un film difuzat în premieră la TVR 1.

 

.
Pentru mii de femei din România, cel mai periculos loc a devenit propria lor casă, unde intimitatea poate invoca o furie ce poate exploda în violență domestică, poate declanșa o traumă sau poate lua o viață. România se află pe primele locuri în Europa la capitolul violență domestică împotriva femeilor. În primele luni ale anului 2023, peste 18.000 de români au comis fapte de violență domestică, iar numărul victimelor a trecut de 17.000. Joi, 5 octombrie, de la ora 21.00, TVR 1 a difuzat filmul „Trauma din patul conjugal”, un documentar despre fenomenul social al violenței domestice din România, realizat și produs de Maria Cristina Țilică.

(w882)

Șase femei, pentru care viața în familie a însemnat un șir nesfârşit de scandaluri, lovituri și amenințări cu moartea au acceptat să stea în fața camerei de filmat, să spună cum au devenit victime ale violenței domestice și cum, de dragul copiilor, de frică sau poate doar din neștiinţă, au suportat abuzul partenerilor de viață ani întregi până să ia decizia să plece departe de agresor. Unele dintre ele și-au schimbat locuința, strada, altele s-au mutat în alt oraș sau chiar în alta țară, ca să poată duce o viață normală! Iar acum, ele îndeamnă femeile să prindă curaj, să se desprindă de agresor și să le vorbească celor apropiați dacă trec prin astfel de traume.

(w882)

„Teamă a existat permanent, pentru că mă amenința continuu că îmi voi pierde viața dacă încerc să mă despart de el, că mă va băga în scaun cu rotile, mă amenința deseori că va face rău familiei mele, că le va da foc, că voi fi ucisă, tranșată și tot felul de amenințări... Martore la ce am trăit au fost fetițele mele”, este confesiunea uneia dintre cele şase femei care au stat de vorba cu realizatoarea TVR.

(w882)

„Unele femei au fost ucise! Nu ar trebui ca o victimă a violenței domestice să fie lăsată să lupte singură și să ajungă la acel prag emoțional. Asta pentru că autoritățile nu răspund la timp, nu iau măsuri la timp!”, semnalează o altă victimă.

(w882)

Nu există un profil bine definit al bărbaților care îşi bat femeile. Şi cu atât mai puţin al celor care recurg la violenţa psihologică, la fel de nocivă. Abuzul psihologic nu lasă vânătăi, însă specialiștii susțin că are exact același efect ca o bătaie cruntă.

(w882)

„În principal, cauzele violenței domestice sunt generate de consumul de alcool, de mediul social, dar nu este o regulă. Faptele de violență domestică sunt în toate mediile sociale, inclusiv la persoanele cu studii superioare”, atrage atenţia şi un reprezentant al Poliţiei, intervievat de jurnalista Maria Cristina Țilică.

(w882)

Din datele oficiale puse la dispoziţie de Poliția Română, la nivel național, în primele 4 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 6,7%, față de primele 4 luni ale anului trecut. Potrivit statisticilor, în România, o femeie e bătută la fiecare 30 de secunde, iar la fiecare 5 zile o victimă a violenței domestice moare.

***

Director de imagine: Iulian Ene

Realizator şi producător tv: Maria Cristina Ţilică

 

#TVRfilm