loader
Foto

„Secretele istoriei – Francisc I, rege al regilor” – documentar de colecție la TVR 1

 TVR1 

Domnia lui Francisc I este considerată drept una dintre cele mai strălucite şi mai grandioase din istoria Franţei. Războinic, dar şi mare seducător, îndrăgostit de artă şi de litere, acest formidabil constructor a lăsat Franţei unele dintre cele mai frumoase castele. Am revăzut documentarul sâmbătă, 15 aprilie, ora 17.30, la TVR 1.

 

Ne plimbăm prin unul dintre cele mai frumoase castele din Franța: Fontainebleau. Un mare castel, pentru un mare rege. Francisc I este, se pare, unul dintre suveranii preferați ai francezilor. Poate pentru că seamănă cel mai mult cu ei: mândru și generos, jovial, petrecăreţ, dar și răzvrătit și un luptător, așa cum o dovedesc războaiele sale. Îi cunoaştem mai bine domnia şi realizările joi, 13 aprilie, la ora 22.00, când petrecem o nouă seară de documentar. „Secretele istoriei – Francisc I, rege al regilor” (SECRETS D’HISTOIRE - FRANCOIS I-ER, LE ROI DES ROIS, Franţa, 2011), realizat de Jean-Louis Remilleux şi cu Stephane Bern ca prezentator, este filmul pe care îl vedem la TVR 1.

„Regele-Cavaler”, învingător în celebra bătălie de la Marignan din 1515, Francisc I este un important patron al Renașterii. A iubit viața, vânătoarea, artele, războiul, femeile. Măreția sa nu se regăsește, însă, atât de mult în bătălii și cuceriri, ci mai degrabă în domeniul administrației. Este un rege care stabilizează monarhia franceză și creează instituții pe care se bazează chiar şi în prezent o parte din viața socială a Franţei. Este numit şi „Regele Constructor”. În 32 de ani de domnie, a construit sau a dezvoltat 12 castele: Saint Germain, Villers Cotterêt, Amboise, Blois, Fontainebleau sau chiar Luvru.

(w882)

Deasupra ușii folosite de regele Francisc I atunci când mergea la Fontainebleau tronează salamandra, care este emblema lui. Există un loc dincolo de această ușă, care, de obicei, nu este permis să fie vizitat: pasajul cu fresce magnifice, ce dă în curtea ovală care a fost cândva în inima vechiului castel Fontainebleau. Documentarul dezvăluie secretele celebrei sale galerii de la Fontainebleau, fără a uita obiectele extraordinare și prețioase care mărturisesc rafinamentul Renașterii și gustul său pentru splendoare. Regi, împărați s-au succedat aici. Fiecare, în maniera sa, a încercat să îmbogățească acest palat timp de secole, aducând artiștii și arhitecții renumiţi ai vremii lor. Dar această capodoperă o datorăm mai ales lui Francisc I.

Francisc I, a cărui amintire o regăsim aproape peste tot în acest castel, este un rege foarte tipic  francez, chiar și în ceea ce priveşte pasiunea lui pentru femei. Era un bărbat foarte frumos și acesta a fost unul dintre motivele succesului său. Emana forță și masculinitate. Cu siguranță, ajutat de carisma, statura şi atitudinea sa, regele a fost un seducător. Într-o perioadă în care media înălţimii era 1,50-1,60 metri, Francisc I avea aproape 2 metri înălțime. Așa că, atunci când apărea undeva, impresiona prin simpla apariţie... Muzeul Armatei de la Domul Invalizilor din Paris deține dovezi ale staturii înalte a lui Francisc I. O armură ecvestră, făcută pe măsură, confirmă că regele avea exact 1,98m!

(w882)

Dar, dincolo de relațiile lui romantice pe care urmează să le descoperim în documentarul „Secretele istoriei – Francisc I, rege al regilor”, aflăm despre reformele sale politice, relațiile haotice cu Henric al VIII-lea, cu Carol al V-lea sau cu Papa, despre castelele de pe valea Loirei, precum şi despre dragostea lui imensă pentru arte și litere. I-a încurajat şi sprijinit pe toți artiștii timpului său, începând cu Leonardo da Vinci, al cărui protector a fost până la moarte. Vom merge la Luvru, pe urmele Mona Lisei. Această capodoperă mărturisește relația uluitoare pe care Regele a avut-o cu Leonardo da Vinci, căruia Francisc I îi spunea „Padre”. De altfel, se spune că regele utiliza în fiecare zi tunelul subteran de la Fontainebleau pentru a veni în secret să-l întâlnească pe Leonardo da Vinci.

(w882)

Și în exclusivitate, „Secretele istoriei” ne dezvăluie semnificația ascunsă a arhitecturii prodigiosului  castel Chambord și simbolurile sale misterioase, pe care specialiștii încearcă să le descifreze. Îl descoperim joi seară, deopotrivă cu toate secretele lui, în documentarul „Francisc I, rege al regilor”, la TVR 1.

(w882)

Realizator Jean-Louis Remilleux

Prezentator Stephane Bern

 

#TVRfilm