loader
Foto

Piemont - Moştenirea Casei de Savoia

 TVR Cultural 

În spatele porților închise ale palatelor se ascund comori la care turiștii nu au, de obicei, acces. Aveți ocazia să descoperiți singularităţile istorice, arhitecturale şi culturale, precum şi poveştile captivante ale unora dintre aceste construcții și ale locuitorilor lor.

 

Regii Europei şi-au ales domeniile pentru a-şi ridica palatele şi reşedinţele de vară în cele mai frumoase locuri, dar alegerea lor a avut mereu şi un rol strategic.

În seria de documentare ”L’Europe en chateaux” (Germania-Franţa, 2012) ni se prezintă unele dintre cele mai impresionante palate europene, de la cele aflate în landul Baden-Wurtenberg, la castelele și fortărețele din insula britanică Wight, la perlele arhitecturale din Portugalia, până la cele aflate pe Valea Loarei.

În episodul ”Piemont - Moştenirea Casei de Savoia”, difuzat sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 18:00, la TVR Cultural, veți fi surprinși să descoperiți cât de multe palate sunt în această zonă și, mai ales, câte sunt în conexiune cu dinastia Savoia, una dintre cele mai vechi din Europa. În secolul al XVI-lea, familia de Savoia și-a mutat interesele teritoriale și economice în peninsula italiană, fapt certificat de mutarea capitalei ducatului la Torino, în anul 1563. Ducii de Savoia au zidit nenumărate palate şi reşedinţe guvernamentale în regiunea Piemont şi mai ales în oraşul Torino, între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea.

Palazzo Reale/ Palatul Regal, aflat în centrul orașului Torino, adăpostește o colecție bogată de săbii ceremoniale și arme de luptă. Capela Sfântului Giulgiu a fost adăugată structurii existente între 1668 și 1694. Aici se păstrează Giulgiul din Torino.

La marginea orașului se află Reggia di Venaria, palat construit inițial cu scopul de fi baza expedițiilor de vânătoare ale ducelui Charles Emmanuel II. Mai târziu a fost transformat, pentru a servi puternicei familii Savoia (a devenit una dintre cele 14 reședințe pe care le dețineau aici ), într-o capodoperă a arhitecturii baroce.

L’Europe en chateaux, Germania-Franţa, 2012

Realizatori: Gero Von Boehm, Jeremy Jp. Fekete, Julia Zantl

Foto: Shutterstock/ Royal Palace of Turin at the Piazza Madama in the centre of Turin city/ colaborator foto: saiko3p

 

#TVRfilm