Noaptea Albă a Filmului Românesc
România, 2011
Regia: Nicolae Mărgineanu
Povestitor: Maria Ploae
Film documentar. Numit „Sfântul” de către colegii săi de la Academia Teologică din Sibiu, căutat şi urmat de mii de credincioşi dornici să se împărtăşească din izvorul spiritualității sale, sensibil pictor de biserici, ca şi al unei fresce din Atheneul Român, om de cultură şi filosof al ştiinţelor şi religiei, preotul Arsenie Boca era neclintit în credinţa că Dumnezeu se află la cârma lumii. O personalitate unică, ce atrăgea ca un magnet oameni din toate categoriile sociale, dar şi permanenta suspiciune a autorităţilor epocii, care nu puteau înţelege de unde venea acea forţă excepţională de a face lumea să se adune în jurul său.
* Acest program poate fi vizionat de copiii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia (AP).
* Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.