loader
Foto

Tulburătorul documentar „Poarta între căi”, vineri, la TVR Cultural | VIDEO

 TVR Cultural 

Vineri, 14 aprilie, de la ora 22.00, TVR Cultural a difuzat documentarul „Poarta între căi”, în regia lui Alexandru Munteanu, despre partizanii anticomuniști din Munții Apuseni.

 

„Poarta între căi” este o intersecție de drumuri de munte, într-o comună din Munții Apuseni, unde se intersectează șapte drumuri. Între anii 1949 și 1952, prin Poartă treceau și partizanii anticomuniști pentru a putea ajunge la ascunzătorile lor.

Tocmai de aceea, în anii 1950, acolo a fost executat și expus de către Securitate unul dintre cei mai avuți oameni ai comunei, care îi sprijinea pe partizani. Câteva zile au trecut sătenii pe lângă cadavrul unde securiștii lăsaseră inscripția „Cine face ca el, ca el va păți!”.

Documentarul realizat de Alexandru Munteanu, difuzat în premieră la Televiziunea Română în februarie 2023, urmăreşte destinele locuitorilor comunei, la 70 de ani de la acele evenimente, trecând prin două perioade istorice.

De Bistra și de poveștile ei am început să mă leg din toamna anului 2015. În luna septembrie a acelui an, am însoțit pentru prima dată echipa de arheologi a IICCMER. Săpau pe șantierul arheologic de la Groși, locul bătăliei dintre trupele de Securitate și grupul maiorului Dabija.

Am început să cunosc oameni din Bistra, din cătunele ei împrăștiate până în culmile înalte ale Muntelui Mare și să mă fascineze ușurința cu care se deplasau între punctele fierbinți în care Securitatea își făcuse cu 70 de ani în urmă simțită prezența. Noi ocoleam cu mașinile, arheologi, procurori, criminaliști, jurnaliști. Ajungeam într-un loc și în câteva minute apăreau și ei.

La 80 de ani, străbat dealurile și pădurile cu o viteză neînchipuită. Am realizat atunci că făceau aceleași mișcări copii fiind, mergând în paralel cu trupele Securităţii. Au văzut aproape tot războiul, toate căutările Securității. Se întâlneau pe cărările ascunse cu partizani, cu oameni care îi văzuseră la rândul lor pe aceștia. Toate aceste mișcări credeam eu că le-au rămas în memorie. Și mai cred și astăzi”, explica Alexandru Munteanu.

(w882) Poarta în

Am studiat dosarele acestor confruntări de la CNSAS. Am intervievat istorici. Am participat la șantierele arheologice. Toate poveștile locului se confirmă. În „Poarta între căi” am vrut să le pun cap la cap numai din spusele lor. Atât cât mai sunt, atât cât își mai amintesc, atât cât mai vor să spună. Și am văzut fractura intervenită între ei. Și adevăruri nespuse.

Întâi, am crezut că e un conflict mocnit de 70 de ani. Discutând cu ei, am constatat că nu este vorba de așa ceva. Pur și simplu nu mai vor să vorbească despre asta. Nu mai vor să-și aducă aminte de lucrurile urâte petrecute între ei; de turnători, de oameni care au beneficiat de averea altora, de cât au pierdut unii pentru ca alții să câștige. Nu au uitat, nici măcar nu au iertat. Dar poate că a fost prea mult și acum nu mai vor să audă măcar despre asta. Nicidecum să vorbească. Este modul lor de a trece peste un trecut neclar și nu am insistat. Chiar și așa desenat, cu blur-ul aplicat de fiecare vorbitor în parte, tabloul Bistrei îți dă fiori”, mai arăta Munteanu.

Mai jos, puteți urmări un teaser realizat de Televiziunea Română în februarie 2023:

 

 

#TVRfilm