loader
Foto

Un documentar fascinant despre Fellini, în 26 martie, la TVR Cultural | VIDEO

 TVR Cultural 

TVR Cultural le-a adus telespectatorilor, duminică, documentarul „Fellini și spiritele” („Fellini degli spiriti”), realizat de Anselma Dell’Olio în 2020, la 100 de ani de la nașterea celebrului regizor italian. Documentarul a fost difuzat de la ora 22.00.

 

Documentarul „Fellini degli spiriti”, în regia Anselmei Dell’Olio (co-producție Italia-Belgia) explorează, pentru prima dată, „lumea ascunsă” a fascinantului regizor italian.

Documentarul conține filmări inedite din arhiva televiziunii italiene Rai și din arhiva Istituto Luce, instituția de stat italiană de film, în încercarea de a reconstrui și zugrăvi raporturile lui Fellini cu spiritualitatea și supranaturalul.

„Fellini degli spiriti” le aduce telespectatorilor și interviuri cu regizori precum Damien Chazelle, William Friedkin și Terry Gillian, precum și cu colaboratorii regizorului, Fiammetta Profili și Filippo Ascione, cu prietenul său intim, jurnalistul Sergio Zavoli, precum și cu cercetătorii italieni Andrea Minuz și Aldo Tassone.

Documentarul a fost selecționat la Festivalul de la Cannes, în 2020.

Ce este un artist? Un om obișnuit, care trăiește între granițele realității fizice și ale metafizicii, spunea Federico Fellini, unul dintre cei mai mari cineaști ai lumii (20 ianuarie 1920-31 octombrie 1993).

Federico Fellini a avut o carieră de peste 50 de ani, în care a strâns 64 de premii pentru filmele sale, între care un Palme d’Or pentru capodopera „La Dolce Vita“, iar patru dintre peliculele regizate de el au fost distinse cu Oscarul la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină“. Un portret al regizorului, publicat de Rador, puteți citi aici.

TVR Cultural le aduce telespectatorilor câteva dintre cele mai cunoscute și apreciate filme ale sale: Giulietta și spiritele” (25 martie), „Opt și jumătate” (în 18 martie), „La dolce vita” (în 11 martie), „Vocea lunii” (în 4 martie) „Il bidone” (25 februarie), „I Vitelloni” (în 18 februarie), „La Strada” (în 11 februarie).

Mai jos, urmăriți trailerul documentarului „Fellini degli spiriti”:

 

#TVRfilm