TVR Cultural a difuzat sâmbătă, 10 februarie, de la ora 14.00, documentarul „Auguste Rodin - nemuritorul” („La turbulence Rodin”, Franța, 2017), regizat de Claire Duguet și Leslie Grunberg.
Documentarul le prezintă telespectatorilor operele lui Rodin, unul dintre sculptorii care au marcat lumea artei în cea de-a doua jumătate a secolului XIX.
„Rodin nu a renunțat niciodată, nici când munca lui a fost criticată în lumea academică, nici când confrații săi s-au declarat scandalizați de sculpturile sale. Vrăjit de sculpturile lui Michelangelo, născut la Paris în 1840, s-a dedicat complet muncii sale până la moartea lui, în 1917. La 25 de ani, pentru a scăpa de sărăcie, l-a urmat pe sculptorul Carrier-Belleuse la Bruxelles și a lucrat în atelierul acestuia.
Întors la Paris, a ținut legătura cu numeroși pictori și scriitori, desenând, modelând și sculptând. Expunând greutățile artei avangardiste, de la impresionism la naturalism, Rodin și-a reinventat arta. Când, în sfârșit, i-a fost recunoscut geniul, sculptorul avea deja 60 de ani”, potrivit sinopsisului documentarului.
O biografie a lui Auguste Rodin puteți citi aici.
Sursă foto: Schuch Productions / ARTE France