loader
Foto

Despre România Regală și Regina Maria, la TVR Cultural | VIDEO

 TVR Cultural 

În 10 mai, de Ziua Regalității, TVR Cultural a difuzat două documentare realizate de Tessa Dunlop, doctor în istorie, pentru Institutul Cultural Român  (ICR), despre Regele Mihai și Regina Maria.

 

„România Regală” este o incursiune într-o istorie plină de controverse şi acte de eroism care au influenţat România modernă. Documentarul povestește despre curajul Regelui Mihai în fața naziștilor, cum i-a fost refuzată intrarea în țară, imediat după căderea comunismului și cum, după întoarcerea în țară, Mihai a continuat să fie prețuit de oameni, până la moartea sa.

Documentarul „România Regală” s-a difuzat la TVR Cultural la orele 07.52, 11.52, 14.22, 17.50, 21.52.

„Regina Maria”, cel de-al doilea documentar semnat de Tessa Dunlop, vorbește despre prințesa născută în Marea Britanie și devenită regină în România, punte între culturile celor două țări.

Prințesă eroină în Primul Război Mondial și celebritate a epocii, memoria Reginei Maria a României a fost consolidată și de Institutul Cultural Român în 2018, prin dezvelirea în oraşul Ashford din Marea Britanie a unei statui care o înfățișează și care a fost realizată în bronz de tânărul sculptor Valentin Duicu. Monumentul a fost amplasat în Elwick Square, în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice a orașului şi a Parcului Victoria, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.

Documentarul „Regina Maria” s-a difuzat la TVR Cultural la orele 09.22, 12.52, 15.52, 20.22.

Seria documentară „Who is Romania“ este scrisă și prezentată de Tessa Dunlop, doctor în istorie și personalitate media britanică. Proiectul este o inițiativă a Institutului Cultural Român și a avut ca scop promovarea imaginii României în Regatul Unit.

 

#TVRfilm