Dacă e marţi, e Telecinemateca pe TVR1! Pe 2 mai, s-a difuzat o comedie western, în regia lui Sergio Corbucci: „Cel alb, cel galben, cel negru (Samurai / Il bianco, il giallo, il nero – Italia, Spania, 1975)”.
Cu: Giuliano Gemma, Eli Wallach, Thomas Milian.
Împăratul Japoniei îi trimite în dar preşedintelui Statelor Unite un armăsar, pe care un trib de indieni îl fură ca să obţină o răscumpărare consistentă.
Pentru a recupera preţiosul animal, e nevoie de o veritabilă "echipă de şoc", formată din Albul - un tâlhar vestit, Galbenul – japonezul Sakura, care avusese grijă de cal, şi Negrul – un şerif cam tont. Cei trei îşi unesc forţele, dar nu se vor confrunta doar cu apaşii, ci şi cu un grup de foşti soldaţi confederaţi dezertori.